îmbrățișa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBRĂȚIȘÁ, îmbrățișez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. recipr. A (se) cuprinde, a (se) înlănțui cu brațele, a (se) strânge în brațe (în semn de afecțiune). ♦
Tranz. Fig. A înconjura din toate părțile; a învălui.
2. Tranz. Fig. A cuprinde dintr-o aruncătură de ochi. ♦ A include, a cuprinde în sfera preocupărilor.
3. Tranz. Fig. A-și însuși o idee, o doctrină, o concepție. ♦ A se consacra unei profesiuni. ♦ A cuprinde, a conține. [
Var.: (
reg.)
îmbrățoșá vb. I] –
În + brățiș (
reg.).
îmbrățișa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)îmbrățișa, îmbrățișez v. t. (intl.) a fura, a-și însuși (
ceva) prin mijloace ilicite.
îmbrățișa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbrățișá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
îmbrățișeáză, 1
pl. îmbrățișắm; conj. prez. 3
să îmbrățișéze; ger. îmbrățișấndîmbrățișà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îmbrățișà v.
1. a strânge în brațe;
2. fig. a coprinde cu mintea:
istoria îmbrățișează toate faptele; 3. a lua asupră-ți:
a îmbrățișat cauza mea; 4. a alege:
a îmbrățișa un candidat. [Derivat din
brățiș].