îmbrăca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I.
Refl. și
tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦
Refl. A purta haine de o anumită croială, de o anumită calitate etc.
2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase.
3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦
Tranz. A înfăța perna sau plapuma. ♦
Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. copertele unei cărți, ale unui caiet etc. ♦
Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦
Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). –
Lat. *
imbracare (<
braca „pantaloni”).
îmbrăca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)îmbrăcá (îmbrác, îmbrăcát), vb. –
1. A (-și) acoperi corpul cu veșminte. –
2. A acoperi, a înveli. –
3. A împărți, a distribui. –
4. (Rar) A (se) întoarce, a (se) inversa.
Lat. *
imbracāre, de la
bracae, cf. brace, brăcire (Pușcariu 780; Candrea-Dens., 147; REW 4281; DAR),
cf. it. (im)bricare. Pentru sensul
lat. bracāre „a-și pune pantaloni”,
cf. Castro 178 (DAR crede că trebuie plecat de la sensul cuvîntului
it. „a înfășura în scutece”). –
Der. îmbrăcăciune, s. f. (
înv., veșmînt);
îmbrăcătură, s. f. (acțiunea de a se îmbrăca);
neîmbrăcat, adj. (gol, fără haine);
îmbrăcăminte, s. f. (haină, veșmînt; placentă);
desbrăca, vb. (a scoate hainele; a despuia), pe care Candrea-Dens., 178, îl derivă direct din
lat.îmbrăca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbrăcá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
îmbrácăîmbrăcà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îmbrăcà v.
1. a (și) pune hainele;
2. a da haine:
a îmbrăca pe cei săraci; 3. fig. a acoperi:
câmpia s’a îmbrăcat în verde. [Lat. vulg. IMBRACCARE, cu sensul generalizat(primitiv: a pune bracile)].