îmbi - explicat in DEX

îmbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.

îmbi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii. Cf. îmbina.

îmbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îmbi (înv.) adj. m., f. 'îmbe

îmbĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.