îmbelșuga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBELȘUGÁ, îmbelșughez, vb. I.
Tranz. (Rar) A face pământul să rodească, să devină îmbelșugat. –
În + belșug.îmbelșuga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbelșugá (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 3
îmbelșugheáză