zăvoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂVÓI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. – Din
sl. zavoj.zăvoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZĂVÓI2, zăvói, s. m. (
Var.) Zăvod
2. (prob. din
sl. zavoditi = a conduce)
zăvoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zăvói (-oáie), s. n. – Pădurice la cotitura unui rîu. –
Megl. zăvoi. Sl. zavoj „învîrtire” (Tiktin; Conev 40); pentru semantism,
cf. crivină.zăvoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăvói s. n.,
pl. zăvoáiezăvoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)Zăvoi s. pr. (glum. – în anii dictaturii ceaușiste) postul de radio Vocea Americii.
zăvoi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂVÓI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. – Slav (
v. sl. zavoj).
zăvoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂVÓI, zăvoaie, s. n. Pădurice pe malul unei ape; luncă. — Din
sl. zavoj.zăvoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)zăvóĭ n., pl.
oaĭe (vsl. bg.
zavoĭ, ocol, cotitură de răŭ orĭ de drum. Cp. cu
crivină). Luncă, cohalm, berc, pădure de sălciĭ, plopĭ arinĭ, ulmĭ și frasinĭ pe malu unuĭ rîŭ.