zăuita (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂUITÁ, zăúit, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A uita. –
Ză- + uita.zăuita (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăuitá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3
zăúităzăuita (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂUITÁ, zăúit, vb. I.
Tranz. (
Reg.) A uita. – Din
ză- (<
sb. za) +
uita.zăuita (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂUITÁ, zăuít, vb. I.
Tranz. (
înv. și
reg.) A uita. —
Ză- +
uita.