zăpușitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂPUȘITÓR, -OÁRE, zăpușitori, -oare, adj. (
Pop.) Care produce zăpușeală, înăbușitor; sufocant. –
Zăpuși +
suf. -tor.zăpușitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăpușitór (pop.) adj. m., pl.
zăpușitóri; f. sg. și pl.
zapașitoárezăpușitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂPUȘITÓR, -OÁRE, zăpușitori, -oare, adj. Înnăbușitor; sufocant. – Din
zăpuși +
suf. -(i)tor.zăpușitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂPUȘITÓR, -OÁRE, zăpușitori, -oare, adj. (
Pop.) Care produce zăpușeală, înăbușitor; sufocant. —
Zăpuși +
suf. -tor.