zăpuc(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ZĂPÚC s. n. (Reg.) Zăpușeală, năduf. – Cf. scr. zapuhati „a sufla”.
zăpuc(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982) ZĂPÚC s.n. pl. zăpúcuri
zăpuc(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) zăpúc (pop.) s. n., pl. zăpúcuri
zăpuc(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ZĂPÚC s. n. (Reg.) Zăpușeală, năduf. – Sb. zapuhati „a sufla”.
zăpuc(Dicționaru limbii românești, 1939) zăpúc n., pl. urĭ (din *zăpuh, d. a se zăpuși). Sud. Zăduf, zăpușeală. – Și zăpúg (Gorj).
zăpuc(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) zăpuc n. zăduf. [Tras din zăpușì].
zăpuc(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ZĂPÚC,zăpucuri, s. n. (Pop.) Zăpușeală, năduf. — Cf. sb. zapuhati „a sufla”.