zăpor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂPÓR, zăpoare, s. n. (
Pop.)
1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații;
p. ext. revărsare, inundație.
2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊
Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din
bg. zapor.zăpor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zăpór (-oáre), s. n. –
1. Dezgheț, viitură, avalanșă. –
2. Barieră de gheață în rîurile navigabile.
Sl. zaporŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 229; Conev 81),
cf. bg. zapor „dig”,
rus. zapor „oprire”,
mag. zápor „viitură”. –
Der. zăpori, vb. (a inunda). Aceleiași rădăcini
sl. îi aparține
zăpri, vb. refl. (a suferi de retenție de urină), din
sl. zaprĕti „a închide”,
der. zăpreală, s. f. (retenție);
cf. zăpreti, vb. (a reține; a speria),
sec. XVI,
înv., din același
vb. sl.,
der. zăpreștenie, s. f. (detenție), din
sl. zaprĕštenije.zăpor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăpór (pop.) s. n., pl.
zăpoa'rezăpor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂPÓR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheață care se formează primăvara pe un râu;
p. ext. revărsare, inundație.
2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprită la baraje. ◊
Expr. (Despre cai)
A pune zăpor = a nu voi să tragă; a se împotrivi. –
Bg. zapor.zăpor (Dicționaru limbii românești, 1939)zăpór n., pl.
oáre (vsl.
zaporŭ, rătez de ușă; bg.
zapor, stăvilar, zăgaz; rus.
zapór, zăvor, oprire; ung.
zápor, povol, undă. V.
o- și
pri-por, zăpresc). Baraj de sloĭurĭ pe rîurĭ:
spărgătoru de gheață a făcut un canal pin [!] zăpor la gura Siretuluĭ. Opreală de apă din cauza sloĭurilor (Olt. ArhO, 1928, 158).
Fig. Vest. A pune zăpor, a pune opor, a te opune (CL. 1922, 372).
A sta la zăpor, a înfrunta nevoile (primejdiile). Viitură, undă, năboĭ, apă care se revarsă. Apă oprită de stăvilar la moară. V.
haĭt 2 și
baraj.zăpor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăpor n. Tr. topirea ghieții. [Ung. ZÁPOR, pohoiu].
zăpor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂPÓR, zăpoare, s. n. (
Pop.)
1. îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de scurgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații;
p. ext. revărsare, inundație.
2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊
Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. — Din
bg. zapor.