zăpodie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂPÓDIE, zăpodii, s. f. (
Reg.)
1. Platou.
2. Vale largă adăpostită de înălțimi; șes puțin scufundat față de regiunea înconjurătoare. – Din
sl. zapodŭ.zăpodie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zăpódie (-ii), s. f. – Prăpastie, canion, strîmtoare. –
Var. zăpoadă, Olt. zăpodină. Sl. zapodŭ „ascunziș” (Cihac, II, 270),
var. din
sb. zapodina.zăpodie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăpódie (înv., pop.)
(-di-e) s. f., art.
zăpódia (-di-a), g.-d. art.
zăpódiei; pl.
zăpódii, art.
zăpódiile (-di-i-)zăpodie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂPÓDIE, zăpodii, s. f. (
Reg.)
1. Loc șes pe o înălțime; platou.
2. Vale largă adăpostită de înălțimi; șes puțin scufundat față de regiunea înconjurătoare. – Slav (
v. sl. zapodŭ).
zăpodie (Dicționaru limbii românești, 1939)zăpódie f. (vsl.
zapodŭ, ascunzătoare, d.
podŭ, dedesupt [!]. V.
pod).
Ps. S. ș. a. Vale:
mergĭ în zăpodia luĭ Ĭosafat (Gst.).
Azĭ. Strîmtoare (de rîŭ, de drum) între dealurĭ saŭ între munțĭ.
Olt. ș. a. (
zăpodină), pl.
ĭ. Padină într´o coastă (CL. 1922, 372). – La Chir. Grăn. „rupturĭ de deal”. Se află de doŭă orĭ într´un doc. din 1702, Ĭașĭ (rev. Miron Costin, 1, 9). În ArhO, 1928, 158, „zăpadă mare cu sloată” !! V.
zănoagă.zăpodie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăpodie f. vale sau teren între două dealuri (termen de hotărnicie). [Tras din slav. ZAPODŬ, ascunzătoare].
zăpodie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂPÓDIE, zăpodii, s. f. (
Reg.)
1. Platou.
2. Vale largă adăpostită de înălțimi; șes puțin scufundat față de regiunea înconjurătoare. — Din
sl. zapodŭ.