zămorî (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV.
1. Refl. (
Reg.) A-și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai cât să-și țină zilele.
2. Tranz. (
Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Din
sl. zamoriti, ucr. zamorytycá.zămorî (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zămorî (-rắsc, -ít), vb. –
1. A extenua, a slei de foame. –
2. (
Refl.) A-și astîmpăra foamea. –
Var. zămărî. Sl. zamoriti (Cihac, II, 227),
rut. zamoryty. În
Mold.zămorî (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV.
1. Refl. (
Reg.) A-și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai atâta cât să-și țină zilele.
2. Tranz. (
Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Slav (
v. sl. zamoriti, ucr. zarymoty sja „a muri de foame, a leșina”).
zămorî (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂMORÎ́, zămorăsc, vb. IV.
1. Refl. (
Reg.) A-și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai atât cât să-și țină zilele.
2. Tranz. (
înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. — Din
sl. zamoriti, ucr. zamorytyc’a.zămorî (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zămor'î (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg.
se zămorắște, imperf. 3 sg.
se zămorá, perf. s. 3 sg.
se zămor'î, conj. prez. 3
să se zămorască; ger.
zămor'ându-se