zălud (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂLÚD, -Ă, zăluzi, -de, adj. 1. Smintit, țicnit, nebun; zăpăcit. ♦ Scos din minți, înnebunit, tulburat, năucit.
2. Naiv, nepriceput; ușuratic; tembel.
3. Prost. – Din
bg. zaluden.zălud (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zălúd (-dă), adj. – Smintit, nebun.
Sl.,
cf. sl. ludŭ „prost”,
bg. zaludo, zaluden „leneș” (Conev 100; Scriban),
sb.,
cr. sulud „nebun”. –
Der. zăluzi, vb. (a se sminti), în
Mold.;
zăluzenie, s. f. (tîmpire).
zălud (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zălúd (pop.) adj. m., pl.
zălúzi, f.
zălúdă, pl.
zălúdezălud (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂLÚD, -Ă, zăluzi, -de, adj. 1. Smintit, țicnit, nebun; zăpăcit. ♦ Scos din minți, înnebunit, tulburat, năucit.
2. Naiv, nepriceput; neserios, ușuratic.
3. Prost, tembel. –
Bg. zaluden.zălud (Dicționaru limbii românești, 1939)zălúd și (vechĭ)
za-, -ă adj. (vsl.
*zaludŭ, d.
ludŭ, prost; bg.
zaluden, leneș,
zaludno, în zadar; sîrb.
zalud, în zadar,
zaludan, leneș,
zaludnik, om leneș. V.
lud).
Est. Cam nebun, zăpăcit, năuc. – În Suc. și
zălúg (Șez. 33, 25).
zălud (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zălud a. și m. Mold. nerod, năuc. [Cf. ceh ZALUDNY, înșelător].
zălud (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂLÚD, -Ă, zăluzi, -de, adj. (
Pop.)
1. Smintit, țicnit, nebun; zăpăcit. ♦ Scos din minți, înnebunit, tulburat, năucit.
2. Naiv, nepriceput; ușuratic; tembel.
3. Prost. — Din
bg. zaluden.