zăhătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂHĂTUÍ vb. IV.
v. zăhăi.zăhătui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂHĂTUÍ, zăhătuiesc, vb. IV. (
Reg.)
1. Tranz. A sâcâi pe cineva.
2. Refl. A se pierde, a se rătăci; a se prăpădi. – Din
zăhăi.zăhătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂHĂTUÍ vb IV
v. zăhăi.