zăcășeală - explicat in DEX

zăcășeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZĂCĂȘEÁLĂ, zăcașeli, s. f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare, zăcășie. 2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. – Zăcaș + suf. -eală.

zăcășeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zăcășeálă (pop.) s. f., g.-d. art. zăcășelíi

zăcășeală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZĂCĂȘEÁLĂ s. f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare. 2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. – Din zăcaș + suf. -eală.

zăcășeală (Dicționaru limbii românești, 1939)
zăcășeálă f., pl. elĭ, și zăcășie f. Munt. vest. Caracteru omuluĭ zăcaș, dorință de răzbunare.

zăcășeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zăcășeală f. zăcășie: nu mi-a mai rămas la inimă nicio zăcășeală Isp.

zăcășeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZĂCĂȘEÁLĂ, zăcășeli, s. f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare, zăcășie. 2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. — Zăcaș + suf. -eală.