zăcător - explicat in DEX

zăcător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

zăcător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zăcătór (înv., rar) adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre

zăcător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins la pământ. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tor.

zăcător (Dicționaru limbii românești, 1939)
zăcătór, -oáre adj. Care zace. Peatra [!] zăcătoare a moriĭ, peatra fixă (în opoz. cu peatra umblătoare, mișcătoare saŭ mobilă). S. f., pl. orĭ. Tocitoare, cadă colosală. Trans. Loc de odihnă, staniște.

zăcător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zăcător a. care zace: floare zăcătoare.

zăcător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. S. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). — Zăcea + suf. -ător.