zăbunel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ZĂBUNÉL,zăbunele, s. n. Zăbunaș. – Zăbun + suf. -el.
zăbunel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) zăbunél (înv., pop.) s. n., pl. zăbunéle
zăbunel(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ZĂBUNÉL,zăbunele, s. n. Zăbunaș. – Din zăbun + suf. -el.
zăbunel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ZĂBUNÉL,zăbunele, s. n. (înv. și pop.) Zăbunaș. — Zăbun + suf. -el.