zăbun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂBÚN, zăbune, s. n. 1. Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături.
2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări.
3. (
Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [
Var.:
zobón s. n.] – Din
bg. zabun.zăbun (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)ZĂBÚN [pl. și
zăbúnuri] s.f. ~.
zăbun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zăbún (-ne), s. n. – Haină lungă, anteriu. –
Var. zăbon, zobon. Mr. țipune. It. giubonne, ven. zupon, prin intermediul
sb. zubun, bg. zobun (Miklosich,
Fremdw., 138; Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Conev 83),
mag. zubbony (Diez,
Gramm., I, 446),
tc. zubun (Roesler 592; Șeineanu, II, 379),
cf. ngr. ντσιπούνι (›
mr.).
Mag. zabun (Edelspacher 24) și
bg. zăbun (Capidan,
Raporturile, 225) provin din
rom.zăbun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăbún (înv., pop.) s. n., pl.
zăbúnezăbun (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂBÚN, zăbune, s. n. 1. Haină de iarnă, de lână sau de bumbac, vătuită, cu mâneci, de obicei lungă până la genunchi, purtată de țărani.
2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări.
3. (
Înv.) Haină lungă, fără mâneci, făcută din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [
Var. zobón s. n.] –
Tc. zibin (
bg. zabun).
zăbun (Dicționaru limbii românești, 1939)zăbún n., pl.
e (turc.
zebun, vestă, d. ar.
al-ğubba [V.
gĭubea, șubă]; bg.
zabun, sîrb.
zubun, ung.
zobony, zubony, it.
giubbone). Odinioară, o haĭnă fără mînicĭ pe care o purtaŭ boĭeriĭ și cocoanele; maĭ pe urmă anteriŭ vătuit; azĭ, surtuc țărănesc de șiac, mintean vătuit, polcă vătuită. – În nord
zobon, pl.
oane (după ung.) și
zăbum, pl.
e și
urĭ.zăbun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăbun n.
1. od., haină lungă fără mâneci închisă pe dinapoi (purtată înainte de boieri și de cocoane):
un zăbun de sandal de Veneția cu fețe OD.;
2. azi, haină de iarnă, ușoară și călduroasă din bumbac (purtată de țăranii, câmpeni și țărance):
cu zăbune dalbe de bumbac POP. [Turc. ZYBUN, camizol].
zăbun (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂBÚN, zăbune, s. n. (
înv. și
pop.)
1. Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fară mâneci, împodobită cu cusături.
2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări.
3. (
înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [
Var.:
zobón s. n.] — Din
bg. zabun.