zăbovitor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ZĂBOVITÓR, -OÁRE,zăbovitori, -oare, adj. (Înv.) Zăbavnic. – Zăbovi + suf. -tor.
zăbovitor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) zăbovitór (înv.) adj. m., pl. zăbovitóri; f. sg. și pl. zăbovitoáre
zăbovitor(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ZĂBOVITÓR, -OÁRE,zăbovitori, -oare, adj. Zăbavnic. – Din zăbovi + suf. -(i)tor.
zăbovitor(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) zăbovitor a. care zâbovește.
zăbovitor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ZĂBOVITÓR, -OÁRE,zăbovitori, -oare, adj. (înv.) Zăbavnic. — Zăbovi + suf. -tor.