zăbavnic - explicat in DEX

zăbavnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZĂBÁVNIC, -Ă, zăbavnici, -ce, adj. (Înv.) Care zăbovește, care întârzie; zăbovitor. ♦ Încet, greoi. – Din sl. zabavĩnŭ.

zăbavnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zăbávnic (înv.) adj. m., pl. zăbávnici; f. zăbávnică, pl. zăbávnice

zăbavnic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZĂBÁVNIC, -Ă, zăbavnici, -ce, adj. (Înv.) Care zăbovește, care întârzie; zăbovitor. ♦ Încet, greoi. – Slav (v. sl. zabavĩnŭ).

zăbavnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
zăbávnic, -ă adj. (vsl. *zabavĭnikŭ, d. zabaviti, a zăbovi). Zăbovitor, greoĭ: om zăbavnic.

zăbavnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zăbavnic a. care lucrează încet, greoiu: alții mai zăbavnici în agerimea duhului OD. [Tras din zăbavă].

zăbavnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZĂBÁVNIC, -Ă, zăbavnici, -ce, adj. (înv.) Care zăbovește, care întârzie; zăbovitor. ♦ încet, greoi. — Din sl. zabavĭnŭ.