zână (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZẤNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj feminin, fantastic, din basme, închipuit ca o femeie frumoasă și de obicei foarte bună, cu puteri supranaturale și cu darul nemuririi; fee.
2. (Rar) Zeiță. – Probabil
lat. Diana.zână (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zấnă s. f., g.-d. art.
zấnei; pl.
zấnezână (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZẤNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj fantastic din basme, închipuit ca o femeie foarte frumoasă, cu puteri supranaturale.
2. Zeiță. –
Lat. Diana.zână (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zână f. V.
zină.zână (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZẤNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj feminin din mitologia populară românească, întruchipare mai ales a bunătății și frumuseții, căreia i se atribuie puteri supranaturale și darul nemuririi; fee.
2. (Rar) Zeiță. — Probabil
lat. Diana.