zinc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZINC s. n. Element chimic, metal de culoare albă-albăstruie, întrebuințat în industrie atât singur, cât și sub formă de aliaje. – Din
fr. zinc.zinc (Marele dicționar de neologisme, 2000)ZINC s.n. Metal alb-albăstrui, moale, maleabil și ductil, ușor fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, la zincarea oțelurilor etc. [Simb.
Zn] (din fr.
zinc)
zinc (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)ZINC s.n. ~ ◊
Alb de zinc = oxid de zinc (substanță folosită în vopsitorie).
zinc (Dicționar de neologisme, 1986)ZINC s.n. Metal alb-albăstrui care se întrebuințează sub formă de tablă în aliaje, pentru protecția superficială a oțelurilor etc. [< fr.
zinc, cf. germ.
Zink].
zinc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zinc s. m. – Metal alb-albăstrui. –
Var. ținc. Mr. țingu. Fr. zinc, var. din
germ. Zink; și
mr. din
it. zinco, cf. ngr. τσίνϰος.
zinc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zinc s. n.; simb.
Znzinc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZINC s. n. Metal de culoare albă-cenușie, întrebuințat în industrie atât singur cât și sub formă de aliaje. –
Fr. zinc.zinc (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ZINC (‹
fr.,
gr.)
s. n. Element chimic (Zn;
nr. at. 30,
m. at. 65,39,
p. t. 419,4ºC,
p. f. 906ºC,
gr. sp. 7,13) din
gr. II secundară; metal alb-argintiu sau alb-albăstrui. Se găsește în natură sub formă de sulfură (blendă) și carbonat (smitsonită). În combinații este bivalent. În contact cu aerul se acoperă cu o peliculă protectoare de oxid. Se întrebuințează în zincare, sub formă de aliaje (
ex. alama), la acumulatoarele alcaline, la fabricarea pesticidelor și pigmenților etc. A fost izolat pentru prima dată de chimistul german A.S. Marggraf (1709-1782) în 1776.
zinc (Dicționaru limbii românești, 1939)*zinc n., pl.
urĭ (fr.
zinc, d. germ.
zink, var. din
zinn, zinc).
Chim. Un metal alb albăstruĭ cu structură cristalină. – Zincu e bivalent, are o densitate de 6,87 și o greutate atomică de 65. Se topește la 415° și ferbe [!] la 1040. La 205° e sfărămicĭos și se poate pulveriza. Se găsește în natură maĭ ales în stare de sulfură saŭ
blendă și de carbonat orĭ
calamină. Din el se face tinichea de acoperit casele și obĭecte de ornament turnate, de multe orĭ acoperite cu alamă pin [!] galvanoplastie (bronzurĭ artistice). Feru [!] galvanizat, întrebuințat la sîrmele telegrafice se obține pin galvanizare saŭ scufundînd sîrma în zinc topit. Cu zincu se fac și o mulțime de aliaje (alama ș. a.).
zinc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zinc n. metal de un alb albăstruiu, se aliază cu arama
(alama) și cu alte metale și se întrebuințează la fabricarea obiectelor de artă, la acoperirea caselor, la galvanizarea fierului.