zimțui - explicat in DEX

zimțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de ferăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. – Zimț + suf. -ui.

zimțui (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
ZIMȚUÍ, zimțuiésc, vb. IV. ~ ♦ Refl. (Fig.) A se încreți. Un vântișor fâlfâi în pămătufurile trestiilor; luciul s-a umbrit și s-a zimțuit.

zimțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zimțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zimțuiésc, imperf. 3 sg. zimțuiá; conj. prez. 3 să zimțuiáscă

zimțui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți; p. ext. a cresta. – Din zimț.

zimțui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZIMȚUÍ, zimțuiesc, vb. IV. Tranz. A face zimți la o piesă, la o pânză de fierăstrău, la o seceră etc.; a zimța, a cresta, a randalina, a stria, a moleta. — Zimț + suf. -ui.

zimțuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zimțuì v. a mărgini.