zimț - explicat in DEX

zimț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede. ♦ (Fam., înv., la pl.) Bani, monede; galbeni. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (dintr-un mecanism) sau ai secerii, ai pânzei de ferăstrău etc. 2. (Înv.) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. – Cf. bg. zăbec, scr. zubac.

zimț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZIMȚ, zimți, s. m. 1. (Mai ales la pl.) ~; p. ext. obiect care are astfel de zimți. ◊ (Fig.) Făcură nouă secrețele Cu mănunchi de floricele, Cu zimții de viorele. 2. (Înv.) ~; (fig.) zimții munților. [și DLRLC]

zimț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZIMȚ², zimți, s. m. (Reg., numai la pl.) Tindeche. [și DLRLC]

zimț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
zimț (-ți), s. m. – 1. Dinte mare, colț, vîrf. – 2. Crenel. – 3. Crestătură pe marginea monedei. – 4. Monedă de aur, ducat, galben. – 5. Tindeche la războiul de țesut. – Var. zimte. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul unui dim. *ząbĭcĭ (Tiktin; Conev 66; Candrea), cf. bg. zăbec, sb. zubac. Der. din germ. Sims (Lacea, Dacor., III, 746; Scriban) pare mai puțin probabilă. – Der. zimța (var. zimț(u)i), vb. (a face zimți, a cresta, a stria). – Cf. zîmba, zăbală.

zimț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zimț s. m., pl. zímți

zimț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia monedelor. ♦ Monedă de aur; galben. ♦ Fiecare dintre dinții unei rotițe (de ceasornic, de pinten etc.) sau ai unei pânze de ferăstrău, de seceră etc. 2. (Înv.) Crestătură în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. 3. (Reg., la pl.) Tindeche. – Comp. bg. zăbec, sb. zubac.

zimț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZIMȚ, zimți, s. m. 1. Fiecare dintre crestăturile de pe muchia unor monede. ♦ (înv. și fam.; la pl.) Bani, monede; galbeni. ◊ Fiecare dintre dinții unei rotițe (dintr-un mecanism) sau ai secerii, ai pânzei de fierăstrău etc. 2. (înv.) Fiecare dintre crestăturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. — Cf. bg. zăbec, sb. zubac.