zicătură - explicat in DEX

zicătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare (1). 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Zice + suf. -ătură.

zicătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zicătúră s. f., g.-d. art. zicătúrii; pl. zicătúri

zicătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare. 2. (Reg.) Cântec, cântare. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)tură.

zicătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
zicătúră f., pl. ĭ. Zicătoare. Vechĭ. Cîntec dintr´un instrument). Felu de a cînta (dintr´un instrument): halal zicătură !

zicătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zicătură f. Buc. cântare de instrumente muzicale.

zicătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZICĂTÚRĂ, zicături, s. f. 1. Zicătoare (1). 2. (Reg.) Cântec, cântare. — Zice + suf. -ătură.