zicătoare - explicat in DEX

zicătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care poporul exprimă în mod metaforic o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Zice + suf. -ătoare.

zicătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zicătoáre s. f., g.-d. art. zicătórii; pl. zicătóri

zicătoare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă prin care poporul exprimă o constatare de ordin general. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. – Din zic (prez. ind. al lui zice) + suf. -(ă)toare.

zicătoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
zicătoáre f., pl. orĭ. Vorbă, cugetare saŭ expresiune celebră precum: facă-se dreptate chear dacă ar perĭ lumea !

zicătoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zicătoare f. 1. sentență devenită proverb; 2. glumă picantă.

zicătoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZICĂTOÁRE, zicători, s. f. 1. Frază scurtă, uneori rimată, asemănătoare maximei, prin care creatorul popular exprimă o constatare de ordin general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.; zicătură, zicală, proverb. 2. (Reg.) Bucată muzicală; p. ext. instrument muzical. — Zice + suf. -ătoare.