zicală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZICÁLĂ, zicale, s. f. Zicătoare (
1), proverb. –
Zice +
suf. -ală.zicală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zicálă s. f., g.-d. art.
zicálei; pl.
zicálezicală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZICÁLĂ, zicale, s. f. 1. Zicătoare, proverb.
2. (
Reg.) Melodie executată cu un instrument muzical; cântec (de joc). – Din
zic (
prez. ind. al lui
zice) +
suf. -ală.zicală (Dicționaru limbii românești, 1939)zicálă f., pl.
e (d.
zic). Zicătoare, vorbă celebră.
zicală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zicală f. zicătoare.
zicală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZICÁLĂ, zicale, s. f. Zicătoare (
1), proverb. —
Zice +
suf. -
ală.