zguduitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZGUDUITÚRĂ, zguduituri, s. f. 1. Scuturătură puternică; zdruncinătură, zguduială.
2. Fig. înfiorare, cutremurare. [
Pr.:
-du-i-] –
Zgudui +
suf. -tură.zguduitură (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)ZGUDUITÚRĂ,
zguduitúri, s.f.
1. ~
2. ~; zguduire sufletească.
zguduitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zguduitúră (-du-i-) s. f., g.-d. art.
zguduitúrii; pl.
zguduíturizguduitură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZGUDUITÚRĂ, zguduituri, s. f. 1. Scuturătură puternică, zdruncinătură.
2. Fig. Înfiorare, cutremurare. – Din
zgudui +
suf. -(i)tură.zguduitură (Dicționaru limbii românești, 1939)zguduitúră f., pl.
ĭ. Efectu zguduiriĭ:
zguduiturile produse de bombardament. Fig. Dezordine, revoluțiune:
țările scandinave evoluĭază fără zguduiturĭ.zguduitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZGUDUITÚRĂ, zguduituri, s. f. 1. Scuturătură puternică; zdruncinătură, zguduială.
2. Fig. înfiorare, cutremurare. [
Pr.: -
du-i-] —
Zgudui +
suf. -
tură.