zgudui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (
1). ♦
Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, conștiința cuiva.
2. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora. –
Et. nec.zgudui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zguduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg.
zgúdui, 3
zgúduie, imperf. 3 sg.
zguduiá; conj. prez. 3
să zgúduiezgudui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina. ♦
Tranz. Fig. A agita cu violență; a răscoli, a frământa. ♦
Tranz. Fig. A clătina convingerile cuiva, a face să se zdruncine conștiința cuiva.
2. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora.
zguduĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)zgúduĭ, a
-í v. tr. (gep.
*skudojan, vsax.
skuddian, vgerm.
scutten, ngerm.
schütten, a turna,
schutteln, a clătina, a zgudui). Scutur (clatin) lucrurĭ grele:
a zgudui un zid, se zguduĭa pămîntu de bombardament. Fig. Emoționez, întristez, consternez, zdrobesc:
moartea fiuluĭ luĭ l-a zguduit adînc. Turbur [!], răstorn:
revoluțiunea a zguduit țara.zgudui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine din temelie; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (
1).
2. Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, conștiința cuiva.
3. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora. —
Et. nec.