zestre - explicat in DEX

zestre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.

zestre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)
ZÉSTRE s.f., art. zéstrea, g.-d. art. zéstrei

zestre (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
zéstre s. f. – Dotă. Lat. dextĕrae „promisiune” (Hasdeu, după Pușcariu 1935; Iordan, Dift., 115; REW 2618; Tiktin; Candrea). Legătura cu sl. zastroiti „a prepara” (Cihac, II, 472) este improbabilă. Folosit în general, afară de Banat și Crișana (ALR, II, 67). – Der. înzestra, vb. (a dota). Din rom. provin bg. zestra (Capidan, Raporturile, 225), rut. zjastra (Candrea, Elemente, 409), mag. zeszter (Edelspacher 24), săs. zestre.

zestre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zéstre s. f., art. zéstrea, g.-d. art. zéstrei

zestre (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.

zestre (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
zestre s. f. sg. totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva

zestre (Dicționaru limbii românești, 1939)
zéstre f., pl. ĭ (d. lat. dĕxtrae, adică „mînile [!] drepte” a doĭ care se învoĭesc: dextras renovare, a înoi tractatu. D. rom. vine bg. zestra). Dotă, avere care i se dă uneĭ fete cînd se mărită. Lucrurĭ cu care se înzestrează: zestrea uneĭ școale. V. trusoŭ.

zestre (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zestre f. avere ce o femeie aduce în căsătorie. [Lat. DEXTRAE, promisiune solemnă, cuvânt dat].

zestre (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÉSTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete când se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. — Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.