zero - explicat in DEX

zero (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZÉRO, zeróuri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.

zero (Dicționar de neologisme, 1986)
ZÉRO s.n. 1. Număr situat în sistemul numerației înainte de unu. ♦ Semn cifric, care, pus la dreapta unei cifre, îi mărește valoarea de zece ori. 2. (Fig.) Om de nimic; nulitate. 3. Valoarea unei mărimi de la care se începe măsurarea acelei mărimi. [Pl. -rouri, -ruri. / < fr. zéro, it. zero < ar. sifr – gol, nimic].

zero (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ZÉRO s. n. 1. număr în sistemul numeric înainte de unu. ◊ simbol numeral (0), care, pus la dreapta unei cifre, îi mărește valoarea de zece ori. 2. (fig.) om de nimic; nulitate. 3. valoarea unei mărimi de la care se începe măsurarea acelei mărimi. ◊ (adj.; despre afixe, desinențe) care lipsește, dar constituie o marcă tocmai prin absență. (< fr. zéro)

zero (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zéro s. n., art. zeróul; pl. zeroúri

zero (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZÉRO, zerouri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, se află înainte de unu și care se indică prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus, pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Fig. Om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală. ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. – Fr. zéro (< it.).

zero (Dicționaru limbii românești, 1939)
*zéro n., pl. zérurĭ (fr. zéro, d. it. zero, maĭ vechĭ zéfiro, d. ar. șifr [ca lira din livra, livră1, tradus după indianu sûnya, deșert, vid. V. cifră). Aritm. Nulă, un semn (de forma litereĭ O) care n´are nicĭ o valoare singur, dar, pus după altă cifră, o mărește de zece orĭ. Fig. Om nul. A reduce la zero, a reduce la nimic, a desființa. Fig. Temperatura la care se topește gheața orĭ îngheață apa: la zero grade. – Ĭohan Tropfe (Geschichte der Elementar-Mathematik, vol. I) dă etim. de maĭ sus și zice că Leonardo Pisano (pe la 1180-1250) a latinizat cuvîntu scriind zephirum, ĭar Ĭordanus Nemorarius († 1237) și alțiĭ, anonimĭ, aŭ uzitat forma cifra. De aci fr. chiffre (într´un ms. de la 1356 și´n cartea luĭ Nicolas Chuquet, le Triparty, din 1434) cu înț. de „zero”. – În Italia apare zero. De aicĭ pătrunde în cărțile tipărite (ca la Calandri, în 1491, și la Luca Bacioli). Apoĭ fu adoptat de Francejĭ ca să deosebească chiffre de zero. Dar chear la 1611, 1634, 1643, și chear [!] la Euler, 1783, și la Gauss, 1789, cifra înseamnă „zero”. – În seculu [!] 12 apare nulla în traducerĭ după arabă și e uzitat de Chuquet în 1484 și´ntr´un ms. german anonim din 1488. – În sec. 16 Germaniĭ zic null. Tartaglia (1499-1557) zice: circolo, cifra, zero, nulla. – La noĭ, Asachi zice nulă și (maĭ rar) zero. – Decĭ, din ar. al-șifr (al art.) vine și cifră, și zero.

zero (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zero n. 1. semn aritmetic (0) care prin sine însuș n´are nicio valoare dar multiplică cu 10 cifra din stânga sa; 2. fig. om fără niciun merit, cu totul nul; 3. grad de temperatură ce corespunde la temperatura gheței topite și este indicat cu un 0 pe termometru.

zero (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZÉRO, zerouri, s. n. 1. Număr care, în numărătoare, reprezintă o cantitate vidă și care se indică prin cifra 0; nulă. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanța unui lucru, a face să fie neglijabil. ♦ Cifră reprezentând numărul de mai sus pusă la dreapta altei cifre pentru a mări de zece ori valoarea unui număr; nulă. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care servește ca origine a unei scări cu ajutorul căreia se indică valorile unei mărimi. ♦ Spec. Grad de temperatură fixat în unele sisteme de măsură a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de înghețare a apei distilate la presiunea normală, ◊ Zero absolut = temperatură de minus 273 de grade Celsius, socotită ca cea mai joasă temperatură posibilă. 4. (Lingv.) Desinență (sau sufix) zero = absența unui afix gramatical la o formă flexionară, care este marcată, față de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei mărci formale propriu-zise. — Din fr. zéro.