zeflemea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZEFLEMEÁ, zeflemele, s. f. Ironie ușoară, luare în râs, glumă batjocoritoare. ◊
Expr. A lua în zeflemea = a-și bate joc de cineva, a lua în râs. – Din
tc. zevklenmek.zeflemea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zeflemeá (-éle), s. f. – Ironie ușoară, luare în rîs, glumă.
Tc. zevklenme (Șeineanu, II, 388). –
Der. zeflemisi, vb. (a lua în rîs, a ironiza);
zeflemisist, s. m. (persoană care ia în rîs);
zeflemisitor, adj. (care zeflemisește). Aceleiași familii îi aparține
zefliu, adj. (glumeț, vesel), din
tc. zevkli.zeflemea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zeflemeá (ze-fle-) s. f., art.
zeflemeáua, g.-d. art.
zeflemélei. pl.
zefleméle, art.
zeflemélelezeflemea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZEFLEMEÁ, zeflemele, s. f. Luare în râs, ironie. –
Tc. zevklenme.zeflemea (Dicționaru limbii românești, 1939)zeflemeá f., pl.
ele (turc.
zevklenme. V.
zefchĭ).
Sud. Ironie, rîs, batjocură:
a lua în zeflemea, a face zeflemele.zeflemea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZEFLEMEÁ, zeflemele, s. f. Ironie ușoară, luare în râs, glumă batjocoritoare. ◊
Expr. A lua în zeflemea = a-și bate joc de cineva, a lua în râs. — Din
tc. zevklenmek.zeflemeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zeflemeà f. bătaie de joc banală, ironie ușoară:
pe toți îi lua în zeflemea ISP. [Turc. ZEVKLENMÈ, batjocură].