zdrențui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZDRENȚUÍ, zdrențuiesc, vb. IV.
Refl. (Despre obiecte de pânză, stofă etc.) A se rupe, a se sfâșia; a se preface în zdrențe. ◊
Tranz. I-a zdrențuit haina. [
Var.:
trențuí vb. IV] –
Zdreanță +
suf. -ui.