zburdăcĭune - explicat in DEX

zburdăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZBURDĂCIÚNE, zburdăciuni, s. f. Zburdălnicie, vioiciune, neastâmpăr. – Zburda + suf. -ăciune.

zburdăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)
ZBURDĂCIÚNE s.f., g.-d. art. zburdăciúnii; (manifestări) pl. zburdăciúni

zburdăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zburdăciúne (înv. reg.) s. f., g.-d. art. zburdăciúnii; (manifestări) pl. zburdăciúni

zburdăciune (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBURDĂCIÚNE, zburdăciuni, s. f. Zburdălnicie. – Din zburda + suf. -ăc-iune.

zburdăciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZBURDĂCIÚNE, zburdăciuni, s. f. (înv. și reg.) Zburdălnicie. — Zburda + suf. -ăciune.

zburdăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
zburdăcĭúne f. Acțiunea saŭ gustu de a zburda: l-a apucat zburdăcĭunea.