zburătură - explicat in DEX

zburătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. – Zbura + suf. -ătură.

zburătură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZBURĂTÚRĂ, zburătúri, s. f. ~ 2. ~; zbor¹. 3. Partea din față a tunului.

zburătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zburătúră (pop.) s. f., g.-d. art. zburătúrii; pl. zburătúri

zburătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (Înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe, ca la o zburătură de praștie. – Din zbura + suf. -(ă)tură.

zburătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
zburătúră f., pl. ĭ (d. a zbura, a sări în aer, a se face țandărĭ). Bucată, frîntură (de lemn): aruncă c´o zburătură în cĭorĭ. Sfărîmătură de metal (de schijă): o pușcă încărcată cu zburăturĭ (V. mitraliĭ). Pl. Caĭele de boĭ (nord).

zburătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZBURĂTÚRĂ, zburături, s. f. (Pop.) 1. Bucată scurtă de lemn cu care se aruncă într-un pom sau după o pasăre; scurtătură. ♦ Așchie, țandără. ♦ (înv.) Sfărâmătură de plumb sau de fier cu care se încărcau armele de foc. 2. Mișcare de aruncare; distanță până la care ajunge un lucru aruncat. Departe ca la o zburătură de praștie. — Zbura + suf. -ătură.