zburător - explicat in DEX

zburător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZBURĂTÓR, -OÁRE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.

zburător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zburătór adj. m., s. m., pl. zburătóri; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. zburătoáre

zburător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBURĂTÓR², -OÁRE, zburători, -oare, adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). – Din zbura + suf. -(ă)tor.

zburător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBURĂTÓR¹, zburători, s. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele unui catarg; varga de care este prinsă această pânză. – Din zbura + suf. -(ă)tor.

zburător (Dicționaru limbii românești, 1939)
zburătór, -oáre adj. Care zboară, înaripat, pasăre: toate zburătoarele ceruluĭ. S. m. Zeu dragosteĭ în mitologia populară: zburător cu negre plete (Em.). Acest zeŭ, după credința poporuluĭ, cauzează și o boală care se manifestă pin [!] arșiță și fiorĭ la ceĭ ce ĭubesc și nu sînt ĭubițĭ orĭ îs despărțițĭ de ființa ĭubită. Ĭa [!] e foarte frumos descrisă de Eliade în poezia „Zburătoru”. V. lipitură și zmeŭ). S. f., pl. orĭ. Niște pene supt [!] aripile găinilor. (Poporu crede că aceste pene ajută la zburat, și de aceĭa le taĭe ca să nu sară găinile peste gard). Răscoage (o plantă). V. zburătură și aeroplan(ist).

zburător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZBURĂTÓR, -OÁRE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (în mitologia populară românească) Ființă fabuloasă, imaginată ca un duh care chinuie somnul fetelor; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). — Zbura + suf. -ător.