zbicire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZBICÍRE, zbiciri, s. f. Faptul de
a (
se)
zbici1. –
V. zbici1.zbicire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zbicíre (uscare) (pop.) s. f., g.-d. art.
zbicírii; pl.
zbicírizbicire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZBICÍRE, zbiciri, s. f. Faptul de
a (se) zbici2; zvântare.
zbicire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZBICÍRE, zbiciri, s. f. (
Pop.) Faptul de
a (se) zbici1. —
V. zbici1.