zavistie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZAVÍSTIE, zavistii, s. f. (
Înv.) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie, zavistnicie. ◊ Intrigă, pâră. ◊ Discordie, gâlceavă, ceartă. – Din
sl. zavistĩ.zavistie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zavístie (-ii), s. f. –
1. Invidie, pizmă, reavoință. –
2. Intrigă.
Sl. zavistije (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 100). –
Der. zavistios, adj. (invidios; intrigant);
zavistnic, adj. (invidios; intrigant), din
sl. zavistĭnikŭ; zavistnicie, s. f. (
înv., invidie);
zavistui (
var. zavistii),
vb. (a invidia; a pizmui, a urî),
cf. sl. zavistvovati.zavistie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zavístie (înv., reg.)
(-ti-e) s. f., art.
zavístia (-ti-a), g.-d. art.
zavístiei; pl.
zavístii, art.
zavístiile (-ti-i-)zavistie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAVÍSTIE, zavistii, s. f. (
Înv. și
arh.) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie. ♦ Intrigă, pâră. ♦ Discordie, gâlceavă. – Slav (
v. sl. zavistĩ).
zavistie (Dicționaru limbii românești, 1939)zavistíe f. (vsl.
zavistiĭe, zavistĭ, zavida, d.
za-vidĭeti, a invidia,
vidĭeti, a vedea, ca lat.
in-vidére, a invidia, d.
vidére, a vedea).
Rar azĭ. Ură, pizmă, invidie. – Vechĭ
zavíst, pl.
urĭ.zavistie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zavistie f. invidie:
boierii umblau cu zavistii OD. [Slav. ZAVISTIÌE].
zavistie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZAVÍSTIE, zavistii, s. f. (
înv. și
pop.) Invidie, pizmă, gelozie; ură, dușmănie, zavistnicie. ♦ Intrigă, pâră. ♦ Discordie, gâlceavă, ceartă. — Din
sl. zavistĭ.