zavergiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZAVERGÍU, zavergii, s. m. Revoluționar grec din 1821:
p. gener. răsculat, răzvrătit. –
Zaveră +
suf. -
giu.zavergiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zavergíu s. m., art.
zavergíul; pl.
zavergíi, art.
zavergíii (-gi-ii)zavergiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAVERGÍU, zavergii, s. m. Revoluționar grec din 1821;
p. ext. răsculat, răzvrătit. – Din
zaveră +
suf. -giu.zavergiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zavergiu m.
1. ostaș din armata lui Ipsilante:
locuitorii fugiau în toate părțile dinaintea zavergiilor și pandurilor GHICA;
2. rebel;
3. fig. cată-ceartă, gâlcevitor. [Formațiune analogică din
Zaveră].
zavergiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZAVERGÍU, zavergii, s. m. Revoluționar grec din 1821;
p. gener. răsculat, răzvrătit. —
Zaveră +
suf. -
giu.zavergiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)zavergíŭ m. (d.
zaveră).
Vechĭ. Revoluționar din zaveră, eterist.
Azĭ. Fig. (pop.
zavragiŭ). Scandalagiŭ.