zarvă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZÁRVĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot mare, hărmălaie, tărăboi;
p. ext. mișcare, agitație, tulburare, frământare.
2. Ceartă, scandal, gâlceavă. –
Cf. ucr. zarva.zarvă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZÁRVĂ s. f. ~ (din
sl. zarŭvati <
rŭvati = a (se) lupta;
cf. slovac.
zrvati)
zarvă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zárvă (-ve), s. f. –
1. Gălăgie, larmă. –
2. Ceartă, gîlceavă.
Sl. zarŭvati, de la
rŭvati „a lupta” (Miklosich,
Lexicon, 807; Cihac, II, 470; Conev 95),
cf. slov.
zrvati. –
Der. zărvăi (
var. zărvui),
vb. (a face zgomot);
zărvi, vb. (a lupta),
înv.;
zărghit, adj. (țicnit), în
Mold., pare să fie o pronunțare locală a lui
zărvit (Tiktin); dar această explicație nu este foarte convingătoare.
zarvă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zárvă s. f., g.-d. art.
zárveizarvă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZÁRVĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot;
p. ext. mișcare, agitație, tulburare.
2. Ceartă, gâlceavă. –
Comp. ucr. zarva.zarvă (Dicționaru limbii românești, 1939)zárvă f., pl.
e (d.
zărvuĭesc).
Vechĭ. Ceartă, gîlceavă.
Azĭ. Tumult, zăhăĭală, agitațiune:
mocanu se uluise de atîta zarvă: trenurĭ și ĭar treburĭ, caĭ, tunurĭ, căruțe, corniștĭ care bucĭumaŭ ca arhangheliĭ la judecata din urmă (Sov. 231). – Și
zárvură, pl.
ĭ (Munt. est).
zarvă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zarvă f. larmă, tumult. [Origină necunoscută].
zarvă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZÁRVĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot mare, hărmălaie, tărăboi;
p. ext. mișcare, agitație, tulburare, frământare.
2. Ceartă, scandal, gâlceava. —
Cf. ucr. zarva.