zapt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZAPT s. n. (Turcism
înv. în
expr.)
A face (un lucru)
zapt = a-și însuși (un lucru) cu forța; a confisca. – Din
tc. zabit.zapt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZAPT, zápturi, s. n. 1. Administrație.
2. Confiscare, executare forțată. (din
tc. zabt, cf. ngr.,
alb. zapti)
zapt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zapt (-turi), s. n. 1. Administrație.
2. Confiscare, executare. –
Mr. zapte. – Din
tc. zabt (Șeineanu, II, 385; Ronzevalle 113),
cf. ngr.,
alb. zapti. –
Der.:
zapcíu, s. m. (administrator al unei regiuni, subprefect; perceptor; agent care execută hotărârile administrative sau judiciare;
arg., câine),
mr.,
megl.,
zaptiu, din
tc. zaptci (Șeineanu, II, 384; Ronzevalle 113);
zapciálă, s. f. (executare);
zapcieríe, s. f. (slujba de
zapciu);
zapciitúră, s. f. (executare);
zapcilấc, s. n. (slujba de
zapciu; circumscripție administrativă);
zapcií, vb. (a executa). – [
9444]
zapt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zapt (înv.) s. n.
zapt (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAPT s. n. (Turcism
înv., în
expr.)
A face (un lucru)
zapt = a-și însuși (un lucru) cu forța, a fura. –
Tc. zapt, zabit.zapt (Dicționaru limbii românești, 1939)zapt n., pl.
urĭ (turc. nr.
zapt, stăpînire, luare, administrațiune. V.
zabet).
Vechĭ. Stăpînire, autoritate, administrațiune:
supt [!] zaptu luĭ. A face ceva zapt, a pune mîna pe ceva, a confisca, a sechestra.
A face zapt cuĭva, a-l înfrîna.
Azĭ. Olt. Jaf.
zapt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zapt n.
1. od. confiscare, sechestru:
s’o fac zapt OD.;
2. azi, în Oltenia, jaf. [Turc. ZABT].
zapt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZAPT s. n. (
înv.; în
expr.)
A face (un lucru)
zapt = a-și însuși (un lucru) cu forța; a confisca. — Din
tc. zabit.