zapciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZAPCÍU, zapcii, s. m. (
Înv.)
1. Cârmuitor al unei plăși, subordonat ispravnicului (și însărcinat cu strângerea dărilor).
2. Grad în armată, echivalent cu cel de căpitan; persoană care avea acest grad.
3. Agent de poliție; sergent de stradă. – Din
tc. zaptiye.zapciu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZAPCIÚ, zapcii, s. m. 4. (Argou) Câine. (din
tc. zaptci)
zapciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zapcíu s. m., art.
zapcíul; pl.
zapcíi, art.
zapcíii (-ci-ii)zapciu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAPCÍU, zapcii, s. m. (
Înv.)
1. Cârmuitor al unei plăși, subordonat ispravnicului (și însărcinat cu strângerea dărilor).
2. Grad în armată; căpitan.
3. Agent de poliție; sergent de stradă. –
Tc. zabtçi.zapciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zapciu m. od.
1. subprefectul unei plăși (în opozițiune cu
vătaf):
la ispravnic și zapciu geaba merg și geaba viu POP.;
2. agent executiv:
șase zapcii pentru împliniri de bani FIL.;
3. în special, sergent de stradă:
la toate răspântiile câte un zapciu al agiei opria carele... până după trecerea alaiului NEGR. [Turc. ZABTČY, administrator].
zapciu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZAPCÍU, zapcii, s. m. (
înv.)
1. Cârmuitor al unei plăși, subordonat ispravnicului (și însărcinat cu strângerea dărilor).
2. Grad în armată, echivalent cu cel de căpitan; persoană care avea acest grad.
3. Agent de poliție; sergent de stradă. — Din
tc. zaptiye.zapciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)zapcíŭ m. (turc.
zabtčy, cel ce ține în disciplină, rudă cu
zabit, șef. V.
zapt și
zabet).
Vechĭ. Executor, jandarm. Ofițer. Suprefect [!] de plasă.
Azĭ. Iron. Administrator (suprefect [!] de plasă, pomojnic) chilpirgiŭ.