zang (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)ZANG interj. v. zâng.
zang (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zang interj. – Imită zornăitul obiectelor metalice. –
Var. zîng, zing, zdrang, sdrang și
der. zanga. Creație expresivă. –
Der. zăngăni, vb. (a zornăi, a zdrăngăni),
cf. mr. dzăngarare, mag. csengeni (Cihac, II, 540);
zăngănitură, s. f. (zornăit);
zăngăt (
var. zănghet, zînghet, zinghet),
s. n. (zornăit);
zăngănitor, adj. (zornăitor).
zang (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zang interj.
zang (Dicționaru limbii românești, 1939)zang și (rar)
zîng (d.
zăngănesc, ca
zbîr, zbirn d.
zbor, zbîrnîĭ) interj. care arată sunetu cĭocniriĭ lamelor de metal (de ex., al unor săbiĭ) și a paharelor supțirĭ [!]. V.
zdrang, zur, dang, țanc 2.zang (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zang ! int. imită sunetul metalului.