zambilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii și plăcut mirositoare (
Hyacinthus orientalis). – Din
tc. sümbül.zambilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zambílă (-le), s. f. – Plantă erbacee din familia liliaceelor (Hyacinthus orientalis). –
Mr. zămbilă. Tc. zümbül (Roesler 592; Șeineanu, II, 382; Ronzevalle 96),
cf. ngr. ζιμπίλι,
alb. zümbül, bg.,
sb. zumbul.zambilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zambílă s. f., g.-d. art.
zambílei; pl.
zambílezambilă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii; este cultivată pentru florile ei frumoase și mirositoare
(Hyacinthus orientalis). –
Tc. sümbül.zambilă (Dicționaru limbii românești, 1939)zambílă f., pl.
e (turc. [d. ar.]
sünbul, pop.
sümbül și
zümbül; ngr.
zimbili [scris
-mpili]; bg.
zumbul). Ĭacint. – Vechĭ și
zambúl, zimbúl, pl.
lĭ.zambilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zambilă f.
1. plantă din fam. liliaceelor
(Hyacinthus orientalis); 2. floarea ei frumoasă și plăcut mirositoare. [Și
zambul = turc. ZUMBÜL].
zambilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, grupate în raceme terminale la vârf și plăcut mirositoare (
Hyacinthus orientalis). — Din
tc. sümbül.