zaman (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZAMÁN, zamánuri, s. n. Șansă. (din
tc. zaman, cf. alb.,
bg. zaman)
zaman (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zamán (-nuri), s. n. – Oportunitate. –
Mr. zămane. Tc. zaman (Șeineanu, II, 130),
cf. alb.,
bg. zaman.zaman (Dicționaru limbii românești, 1939)zamán n., pl.
urĭ și
e (turc.
zaman).
Nec. Ocaziune. V.
aman.