zăvor - explicat in DEX

zăvor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. – Din sl. zavorŭ.

zăvor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
zăvór (-oáre), s. f. – 1. Încuietoare, ivăr, închizătoare. – 2. Întinzător de urzeală. – 3. Așchie, țandără. Sl. zavorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 81), cf. slov. zavora, mag. závor, zár. Sensul 3 se explică prin folosirea frecventă a unei surcele ca ivăr. – Der. zăvorî, vb. (a închide, a încuia cu zăvorul). Din mag. zár provine zar, s. n. (zăvor).

zăvor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zăvór s. n., pl. zăvoáre

zăvor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. (Pop., la pl.) Cătușe, fiare. 3. (Reg.) Răzlog. – Slav (v. sl. zavorŭ).

zăvor (Dicționaru limbii românești, 1939)
zăvór n., pl. oare (vsl. zavorŭ, zavora, drug de´ncuĭat ușa, zatvorŭ, barieră [de unde ung. závár, zavor, zárj, zatvoritĭ, a´ncuĭa. V. pridvor, sfarog). Pĭesa de fer [!] care se´mpinge cu mîna orĭ cu cheĭa ca să´ncuĭ orĭ să descuĭ ușa. Un fel de opritoare la războĭu de țesut. – Și zovor (bibl. 1688). Și zar (Trans.), d. ung.

zăvor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zăvor n. 1. drug de fier cu care se închide o poartă sau o ușă; 2. băț lung care oprește urzeala de pe sul. [Slav. ZAVORŬ, încuietoare].

zăvor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. — Din sl. zavorŭ.