zăvelcuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ZĂVELCÚȚĂ,zăvelcuțe, s. f. Diminutiv al lui zăvelcă. – Zăvelcă + suf. -uță.
zăvelcuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) zăvelcúță (pop.) s. f., g.-d. art. zăvelcúței; pl. zăvelcúțe
zăvelcuță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ZĂVELCÚȚĂ,zăvelcuțe, s. f. Diminutiv al lui zăvelcă.
zăvelcuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ZĂVELCUȚĂ,zăvelcuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui zăvelcă. — Zăvelcă + suf. -uță.