zăpăuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂPĂÚC, -Ă adj. v. zăbăuc.zăpăuc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăpăúc (fam.) adj. m., s. m., pl.
zăpăúci; adj. f., s. f.
zăpăúcă, pl.
zăpăúce.zăpăuc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂPĂÚC, -Ă adj. v. zăbăuc.zăpăuc (Dicționaru limbii românești, 1939)zăpăúc, -ă adj. (din
zăpăcit și
năuc orĭ
hăbăuc). Zăpăcit, năuc. – În vest
zăbăuc, „nevleg, idiot”.
zăpăuc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăpăuc a. și m. zăpăcit:
se uită în toate părțile ca un zăpăuc ISP. [Compromis între
zăpăcit și
năuc].
zăpăuc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂPĂÚC adj. v. zăbăuc.