zăpăci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci.
2. (
Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦
Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. –
Et. nec.zăpăci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV. ~ (prob. din
sl. zapačiti = a roti, a învârti; sau onom.
zap +
suf. -ci)
zăpăci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)zăpăcí (-césc, -ít), vb. – A năuci, a buimăci, a ameți. Origine incertă. Poate din
sl. zapačiti „a face să se învîrtescă” (Densusianu,
GS, IV, 390),
cf. opăci „a buimăci”,
sb. pačati se „a se amesteca”; mai probabil este o creație expresivă,
cf. zap, cu
suf. -ci. Legătura cu
sl. (za)dĕti (Cihac, II, 468) sau cu
bg. zapacam (Conev 101) este improbabilă. –
Der. zăpăceală, s. f. (buimăceală);
zăpăuc (
var. zăbăuc),
adj. (buimac).
zăpăci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăpăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl.
zăpăcésc, imperf. 3 sg.
zăpăceá; conj. prez. 3
să zăpăceáscăzăpăci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. 1. A (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci.
2. (
Fam.) A (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦
Tranz. A răvăși.
zăpăci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂPĂCÍ, zăpăcesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) năuci, a (se) buimăci.
2. (
Fam.) A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦
Tranz. A strica ordinea, a răvăși, a deranja. —
Et. nec.zăpăcì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăpăcì v.
1. a încurca rău;
2. a pierde capul. [Cf. pol. ZAPODZIAC, a rătăci].