zăpăceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de
a (
se)
zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine.
2. (
Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. –
Zăpăci +
suf. -eală.zăpăceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zăpăceálă s. f., g.-d. art.
zăpăcélii; pl.
zăpăcélizăpăceală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de
a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, dezordine.
2. (
Fam.) Gălăgie mare, larmă, balamuc.
zăpăceală (Dicționaru limbii românești, 1939)zăpăceálă f., pl.
elĭ. Dezordine, confuziune:
mare zăpăceală´n capu luĭ, în casa asta !zăpăceală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)zăpăceală f. confuziune.
zăpăceală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZĂPĂCEÁLĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine.
2. (
Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. —
Zăpăci +
suf. -
eală.