zăhăi - explicat in DEX

zăhăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.

zăhăi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
zăhăí (-ăésc, -ít), vb. – A supăra, a sîcîi, a hărțui. – Var. zăvăi. Rut. zahaiti (Candrea; Scriban). Legătura cu der. sl. iti „a merge” (Cihac, II, 468; Tiktin) este dubioasă. – Der. zăhăială, s. f. (supărare, piedică; neliniște, tulburare). În Mold. și Trans. de N.

zăhăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zăhăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiésc, imperf. 3 sg. zăhăiá; conj. prez. 3 să zăhăiáscă

zăhăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. A împrăștia; a pierde, a risipi. – Ucr. zahaity.

zăhăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZĂHĂÍ, zăhăiesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătuí vb. IV] — Din ucr. zahaity.

zăhăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
zăhăì v. Mold. a turbura, a neliniști: boii nu mă zăhăesc, om ca mine nu găsesc POP. [Slav. ZAITI, a rătăci].